E.T. mă iubește

Uneori noaptea este crudă. Se joacă cu mine după bunul ei plac. Mă sucește pe toate părțile, îmi face groapă-n așternut, mă cufundă acolo și-mi trimite personaje ciudate.

Azi-noapte m-a vizitat un extraterestru. Îmbrăcat în tricou și blugi. Eu îi zâmbeam, pentru că era simpatic. El se-ncrunta, pentru că era serios. Avea două șanțuri între sprâncene. Acolo își aduna gândurile. Cred că avea multe, pentru că erau niște șanțuri adânci. A început să-mi vorbească într-o limbă pe care nu o cunoșteam, dar pe care o înțelegeam. Vocea lui era plăcută. Îmi tulbura simțurile. Îmi îneca fricile. Și năștea gărgărițe sub piele.

A trasat o linie în aer și mi-a spus să nu trec niciodată de ea. Am luat dunga aia și i-am lipit-o pe gură. Ca să tacă. I-am ridicat colțurile într-un zâmbet larg. Extraterestrul a devenit, forțat, mai senin. Am început să râd. Și-a smuls dunga de pe buze și a pus-o la loc, în aer, ca pe-o barieră. I-am apucat marginea și-am adunat toată linia aia într-un ghem. Apoi i l-am aruncat în față. Ca pe-o minge. L-am lovit în șanțurile din frunte. Lovitura i le-a netezit un pic. Mă distra seriozitatea lui.

Mi-a băgat palma în părul despletit obligându-mă să-l privesc în ochi. Mi-a spus că ăsta e un joc periculos. Dar eu știam că mult mai periculoasă e viața lipsită de joc. I-am spus să plece pe planeta lui, că mi s-a făcut somn. Mi-a zis că e timpul să plec eu în lumea mea. Că-i invadez visul.

Dimineață, lângă pat, am găsit un ghem. Am apucat un fir și am început să-l înfășor pe deget. Până când sângele mi s-a oprit acolo, ca în fața unei bariere. Priveam cum vârful degetului își schimbă culoarea. Se înnegrea ușor, ca și un țipăt mut. Începea să mă doară.
L-am eliberat.

Apoi am lăsat sângele să-mi circule în voie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.