Derapaj pe verticală

La birou am o crăpătură verticală pe perete. O dungă subțire, ușor strâmbă. Din care și-a făcut o furnică drum. Mă uit la ea cum urcă zidul fără să derapeze de pe linie. Cum știe să țină calea… Așa e ușor să mergi înainte. Având o direcție clară. Nu o interesează că afară ninge, că țara fierbe, că mi s-a răcit cafeaua-n ceașcă, că ceasul din perete îmi contabilizează timpul. Ea își vede de drumul desenat pe perete. Pășind calm, indiferent, înainte.

Eu mă benoclez la ea până dispare undeva, în șanțul din zid. Și, mă întreb, ce vietate își va face mâine din el drum.

Uneori am nevoie de o dungă, care să-mi țină mersul drept.
Alteori am nevoie să derapez.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.