Vizită în așternut

Stau întinsă pe pat, aproape adormită, cu capul într-o parte. Îl văd cu coada ochiului cum se apropie de mine tiptil. Îl las să-mi facă ce vrea. Îmi atinge degetul, apoi ușor brațul. E atât de delicat. Urcă spre umăr, pe gât, mi se face pielea de găină, îl simt pe față, când e aproape de buze îl opresc, de teamă să nu-l înghit.

Habar n-am de unde a apărut păianjenul ăsta în așternutul meu. Îl apuc ușor, cu două degete, să nu-l strivesc, apoi îl las să-și întindă pânza pe o carte de povești.

Eu nu mai cred în basme.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.