Semn de carte

Am un semn de carte la care țin foarte mult. L-am plimbat din carte-n carte, printre coperți. Semnul ăsta a atins cuvinte, a tăiat pagini, a cunoscut povești, a descoperit oameni. De câteva ori s-a lipit și de piele. Atunci când adormeam pe el. L-am plimbat prin lume. În țări străine, camere de hotel, gări aglomerate, pe nisipuri cu scoici aduse de mare.

Semnul meu de carte e pauza dintre file. E așteptarea. E aducerea aminte. E punctul și virgula poveștii. Nu e pus niciodată la-nceput. Niciodată la sfârșit. E parte din carte. E ghilotina care omoară ficțiunea și te aruncă în realitate.

Semnul de carte e timpul oprit în poveste. Nu în viață. Pentru că ea, viața, te așteaptă să o continui, de acolo de unde ai lăsat-o, preț de câteva pagini. Pagini care te-au rupt un pic din ale tale pentru o pauză de o poveste.

O poveste ca un semn de carte înfipt în realitate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.