Supă de rechin

Plutesc cu barca pe mare fără să-mi fie teamă că mă-ndepărtez de mal. Soarele mă orbește. Îmi apare din larg un rechin. Îi văd aripa care taie apa fără valuri. Mă panichez, încep să mă agit. Ăsta să fie oare sfârșitul? Se pare că da. Nu mai am scăpare. Mă decid să mă arunc în mare, să mă predau colților lui, fără luptă. Oricum, nu știu să înot. Așa că sar împăcată în apă. Ajunsă în mare, deschid ochii să-mi văd călăul.

Când colo, ce să vezi: un peștișor simpatic avea legat de trup, cu o algă, un triunghi alungit de plastic ca o aripă de rechin. Se dădea drept prădător. Alt pește avea pictat pe solzi litera S – se credea Superman. Unul era acoperit cu o scoică de care erau lipiți niște țepi și zicea că-i arici.

De fapt, în adânc era o mare petrecere. Un carnaval marin. Speriați de mine, peștii s-au ascuns după corali și stânci. Eu mă uitam la ei cu ochii ieșiți din orbite cum dispar panicați. Mă scufundam încet.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.