Supă de rechin

Plutesc cu barca pe mare fără să-mi fie teamă că mă-ndepărtez de mal. Soarele mă orbește. Îmi apare din larg un rechin. Îi văd aripa care taie apa fără valuri. Mă panichez, încep să mă agit. Ăsta să fie oare sfârșitul? Se pare că da. Nu mai am scăpare. Mă decid să mă arunc în mare, să mă predau colților lui, fără luptă. Oricum, nu știu să înot. Sar împăcată în apă. Deschid ochii să-l văd.

Un peștișor simpatic avea legat de trup, cu o algă, un triunghi alungit de plastic ca o aripă de rechin. Voia să fie prădător. Alt pește avea pictat pe solzi litera S – se credea Superman. Unul era acoperit cu o scoică de care erau lipiți niște țepi și zicea că-i arici.

În adânc era o mare petrecere. Un carnaval marin. Speriați de mine, peștii fug și se ascund după corali și stânci. Mă uit la ei cu ochii ieșiți din orbite cum dispar panicați, în timp ce eu mă scufund de tot.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.