Festin cu borș și dinozauri

Deschid geamul și mă așez cu coatele pe pervaz. Simt nevoia să trag un pic de aer în plămâni. Pe trotuarul din fața blocului niște copii se jucau de-a dinozaurii. Și-au dat chiar și nume. Unul era Velociraptor, altul zicea că e Tyrannosaurus Rex. O fetiță se uita la cei doi zâmbind în timp ce-și răsucea părul lung din codițe. Dinozaurii și-au pregătit poziția de atac. Pentru că ei voiau o luptă. Nu atât fizică, cât mai mult de intimidare. M-au observat privindu-i. Prezența mea nu i-a deranjat. Dimpotrivă, și-au continuat joaca, bucuroși că au spectatori.

Cu trupurile ușor aplecate înainte, mâinile răsucite la spate, întinse ca de avânt, erau gata de atac. Din ochii lor mici de făpturi inocente, încercau să-și arunce flăcări ucigătoare. Se învârteau unul în jurul celuilalt, într-un țopăit de animal preistoric, fără să se atingă. Scoteau niște sunete auzite prin desene și filme. Se priveau ca doi dușmani de moarte, chiar dacă încă nu au învățat nimic despre ură. Erau foarte haioși. Fetița a început să râdă. La fel și eu. Râdeam cu toată gura, cu tot sufletul care, pentru o clipă, s-a crezut copil.

Băiețiii s-au oprit, la un moment dat, din luptă. Obosiseră. Fetița nu-și mai răsucea codițele. S-au întors toți, mirați, spre mine. Le-am zâmbit ușor rușinată și am intrat în casă. Am început să mă joc și eu un pic. Cu o ceapă, câțiva morcovi, pătrunjel, o țelină și ceva carne. Pentru o ciorbă acră, cu borș, la atac!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.