Când era vreme urâtă, bunicul se închidea în atelier şi mai ieşea doar seara târziu. L-am întrebat odată ce face acolo, atâtea ore. Mi-a zis că-i treabă complicată, de bărbat. Într-o zi l-am pândit printr-o crăpătură. Stătea pe-o ladă veche şi vorbea c-o barză de lemn, în timp ce-i şlefuia ciocul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.