În fiecare dimineață își lua șevaletul și se urca pe dealul din fața case lui. Voia să picteze pădurea. În fiecare zi combina diferite nuanțe. Mai mult de atât nu făcea. Nu reușea să pună niciun strop de culoare pe pânză. Pentru că habar nu avea de unde să înceapă. De câteva luni tot ce era capabil să facă era să amestece haotic niște culori. Și-atât. Aștepta. O clipă de inspirație, un semn. Un început.

Azi, în timp ce stătea pe scăunelul lui și contempla natura, s-a pornit un vânt. Șevaletul s-a răsturnat peste culori. Când l-a ridicat, a rămas uimit în fața unei pete. O culoare perfectă. A pus pensula pe ea și a început să ridice pădurea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.