Desculți pe acoperiș

În cămăruța din mansardă pereții ne apăsau emoțiile. Ca să respirăm un pic, am deschis geamul larg. Acoperișuri de diferite forme și mărimi se întindeau în fața noastră. Nu vedeam nicio clădire, niciun om, nicio străduță, niciun pom, nimic. Doar o pădure de țigle. Din care ieșeau hornuri ca niște tunuri care parcă voiau să împuște cerul. Ai vrut să mă duci să-mi arăți o altă lumea, de deasupra tuturor.  Ți-am spus să aștepți un pic, să mă încalț. Ai zis că e mai plăcut dacă simt înaltul sub talpa goală.

M-ai luat de mână și ne-am dus. Doar ochii din acoperiș ne priveau confuzi și mirați. Nu erau obișnuiți să li se plimbe nebuni printre țigle. De undeva, de jos, se auzea o muzică pe care o știam amândoi.  Am început să ne fâțâim, așa desculți, într-un dans improvizat. Mi-a fost teamă să nu te calc pe picioare. Mereu mi-a fost teamă de chestia asta la primul dans cu un bărbat. Dar ne mișcam amândoi foarte bine, sincronizat. Cineva mi-a spus că, dacă te potrivești la dans cu un bărbat, înseamnă că ești compatibil cu el și în pat. Am zâmbit. Am continuat să plutim, să ne plimbăm de pe un acoperiș pe altul. Să ne prostim ca doi copii rămași singuri acasă. În cazul nostru, cocoțați pe casă. Înălțimea mă amețea. Și privirea ta adâncă și grea. Am făcut echilibristică pe-o dungă, piruete pe margini de hornuri, după care ți-am spus că îmi doresc enorm de mult să zbor. Cu tine simțeam că pot îndrăzni orice. Să ne desprindem de pe acoperișurile alea ascuțite și să încercăm să atingem albastrul. M-ai strâns bine de mână și, în loc să urcăm spre cer, m-ai coborât în cămăruța noastră. N-am știut că pot atinge norii și așa, întinsă pe pat. De la primul sărut, am simțit cum îmi cresc aripi. Singurul cer pe care îl cunoșteam era imensitatea de albastru de deasupra lumii, dar am aflat că tot universul și toate stele se pot îngrămădi pe o saltea.

Dimineață am găsit pe cearșaf, lângă mine, o pană. Probabil îmi căzuse din aripă, de la prea mult zbor.  Apoi am văzut perna descusută într-o parte, din care se revoltau mai multe pene rebele. Atunci am înțeles de ce oamenii visează uneori. Pentru că toate zborurile lor sunt îngrămădite-n perne.

Te-am privit câteva minute bune cum dormi pe bucata ta de pat. Apoi am început să te mângăi pe frunte, să te ciupesc de obraji, să te gâdil pe nas, să-mi plimb degetele prin barbă. Ai deschis ochii zâmbind, m-ai lipit toată de tine și ți-am zis șoptit că vreau din nou să zbor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.