Somn printre cioburi

26794103_1823192051087617_79084816_n

Conducând pe străduțele Toscanei, spre Pitigliano, la un moment dat, după o curbă, am oprit mașina. Mi-a atras atenția un bolovan pe care erau lipite bucăți de oglindă care împrăștiau soarele în cioburi de lumină. Pe bolovan era așezat un cap sculptat în lut. Capul acela, cu ochii închiși, parcă se odihnea pe piatra rece, obosit de prea multe gânduri. Eram fascinată. Avea o frumusețe, o liniște, un mister care m-a ținut acolo minute bune. M-am ghemuit lângă el și am început să-l studiez, să-l ating. Cineva a făcut acea lucrare și a lăsat-o acolo pe bucata aia de pământ. Era un dar oferit lumii. Oferit celor care aveau ochi să vadă, timp să observe, stare să simtă. Curioasă din fire, am început să studiez, să pipăi fiecare bucățică. Câteva firicele de iarbă și ceva pământ acopereau baza gâtului. Le-am dat la o parte și am observat că interiorul capului era gol. Am băgat degetele prin gâtul statuii. Acolo am simțit ceva. Era un bilețel. L-am scos, l-am citit, apoi l-am pus la loc. Pe el era tipărit numele artistului, Maurizio Dusio.

Eram atât de fericită de parcă aș fi descoperit o comoară. Ajunsă acasă, l-am căutat pe internet. L-am găsit. Am putut vedea chipul celui care m-a ținut ghemuită lângă capul acela de lut. Am descoperit un artist care domină cu o măiestrie perfectă tehnica atât în ​​pictura, cât și în sculptură și ceramică. Obsesia lui este de a prinde în lucrările lui un moment de eternitate. În picturile lui folosește ceara, funinginea pentru a creea o lume în alb și negru. Cel mai efemer material: fumul negru. Îi plac umbrele. Se joacă cu ele. 

E minunat cum un popas făcut lângă un bolovan te poate duce la un străin, un artist. Un om.

Unii își expun lucrările în muzee, în locuri unde îți e la îndemână să le admiri. Dar atunci când le descoperi tu, acolo unde nu te aștepți, condus de curiozitate, intuiție, instinct și de acea bucățică magică din tine pe care nu știi să o denumești, satisfacția este imensă. 

Uneori căutăm oameni, scormonim după lucruri.                                    Alteori lucrurile, oamenii te găsesc pe tine. Te cheamă, iar tu vei găsi calea spre ei. Fără să o cauți. Pur și simplu o găsești. Firesc.

Știu, unii vor spune că e doar un cap de lut pe-o piatră.                         Pentru mine e magie. E poveste.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.