Somn printre cioburi

26794103_1823192051087617_79084816_n

Conducând pe străduțele Toscanei, spre Pitigliano, la un moment dat, după o curbă, am oprit mașina. Mi-a atras atenția un bolovan pe care erau lipite bucăți de oglindă care împrăștiau soarele în cioburi de lumină. Pe bolovan era așezat un cap sculptat în lut. Capul acela, cu ochii închiși, părea că se odihnește pe piatra rece, obosit de prea multe gânduri. Eram fascinată. Avea o frumusețe, o liniște, un mister care m-a ținut acolo minute bune. M-am ghemuit lângă el și am început să-l studiez, să-l ating. Cineva a făcut acea lucrare și a lăsat-o acolo, pe bucata aceea de pământ. Era un dar oferit lumii. Oferit celor care aveau ochi să vadă, timp să observe, stare să simtă. Curioasă din fire, am început să studiez, să pipăi fiecare bucățică. Câteva firicele de iarbă și ceva pământ acopereau baza gâtului. Le-am dat la o parte și am observat că interiorul capului era gol. Am băgat degetele prin gâtul statuii. Înuntru am simțit ceva. Era un bilețel. L-am scos, l-am citit, apoi l-am pus la loc. Pe el era tipărit numele artistului, Maurizio Dusio.

Eram atât de fericită de parcă aș fi descoperit o comoară. Ajunsă acasă, l-am căutat pe artist pe internet. L-am găsit. Am putut vedea chipul celui care m-a ținut ghemuită lângă capul acela de lut. Am descoperit un artist care stăpânește, cu o măiestrie perfectă, tehnica în ​​pictura, sculptură și ceramică. Obsesia lui, după cum declara, e de a prinde în lucrările un moment de eternitate. În picturile lui folosește ceara, funinginea pentru a creea o lume în alb și negru. Cel mai efemer material: fumul negru. Îi plac umbrele. Se joacă cu ele. 

E minunat cum un popas făcut lângă un bolovan te poate duce la un străin, un artist. Un om.

Unii își expun lucrările în muzee, în locuri în care oamenii aleg să intre pentru a admira frumosul. Dar, atunci când frumosul îl descoperi tu acolo unde nu te aștepți, condus de curiozitate, intuiție, instinct și de acea bucățică magică din tine pe care nu știi să o denumești, satisfacția este imensă. 

Uneori căutăm oameni, traversând oceane. Alteori, oamenii ne găsesc pe noi. Ne cheamă, ne lasă semne prin iarbă, prin piatră.

Știu, unii vor spune că e doar un cap de lut culcat pe un bolovan. Pentru mine e magie. E poveste.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.