Somn cu gust de mare

Tu dormi. Îmi sprijin capul în palmă și te privesc. Mereu mi-a plăcut să-ți privesc somnul. Respiri încet, regulat. Buzele îți sunt uscate. Gura întredeschisă. Îți urmăresc valurile care se sparg la picioarele tale. Zborurile toate ți le simt. Și căderile. Fiecare zbatere e în fiecare pâlpâire de gene. Visezi apusurile de care îmi tot vorbeai. Și monștri care mușcă din tine. Bucată cu bucată. Te lupți cum poți. Îți cresc aripi și începi să zbori. Te lovești de gratii. Monștri se hrănesc cu emoțiile tale. Sunt prea multe. Prea le faci loc în carnea ta. Și-n sufletul tău tot.

Mă uit la capul tău sprijinit în pernă. Cuvinte, multe cuvinte, informații îngrămădite în creier, știință multă. Setea ta de a ști, de a afla adevăruri, de a înțelege neînțelesuri. Toate stau acolo, pe pernă, adormite. Intru cu totul în mintea ta, nimeresc într-o imagine sepia din Tarkovski, văd un drum care duce spre lumină. La capăt e o cameră plină cu oglinzi. Nu intru. Mi-e frică de adevăr. Trec pe lângă niște ziduri îmbrăcate în ierburi, un munte pe care îl escaladezi la nesfârșit, o mare care îți aduce din valuri stele căzute din cer.
Îți ajung la inimă. Încerc să-mi fac loc prin curcubeul peste care ai aruncat o singură culoare. Roșu. Mult roșu. Flăcări uriașe mă alungă. Mă doare tot trupul. Sunt arsă. Încep să plâng și să țip și durere.

Deodată mă trezesc și rămân surprinsă să te văd pe tine, de fapt, privindu-mă. Mă strângi tare în brațe. Mă încolăcesc în jurul tău, ca o iederă. Îmi săruți obrajii uzi. Ai gust de mare, mi-ai spus.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.