Dulcele matinal

Când s-au văzut pentru prima oară, femeia i-a făcut cadou o ceașcă.
În lipsa ei, în fiecare dimineață își savurează cafeaua cu aroma unei amintiri dintr-un trup de femeie. Îi simte prezența pe fiecare bucățică de ceramică pictată în culori clare. Un obiect banal, și-atât de prețios în lumea lui anostă. O lume pe care o privește împăcat, cu detașare. În fiecare zi privește aceeași imagine de dincolo de fereastră, aceeași rutină comodă, aceeași ușă deschisă și închisă la nesfârșit, același cer și bucată de pământ. Culorile sunt la fel, nuanțele diferite. Cafeaua lui a prins, de ceva vreme, gust. Își picură zilnic emoții în ceașcă. Cuvintele ei, cuburi invizibile de zahăr. Femeia- dulcele din cafeaua lui matinală. Liniște, vis, aer respirat diferit, dor, frison, teamă, roșu fierbinte în vene, iubire și mult soare.Toate îngrămădite într-o ceașcă suvenir.

Se uită la ea mut, o strange între palme. E confirmarea că poveștile pot fi trăite. Soarbe din cafea încet, bucurându-se de ea ca de un sărut prelung. Știe că va veni o zi când o va sparge. O va izbi de peretele pe care ea s-a lipit atunci cănd el a sărutat-o flămând. Va veni o zi când nu o să-l mai doară dorul atingând ca un dement o bucata de argilă arsă.

În ziua în care ea va fi lângă el cu totul, va sparge ceașca, cu zâmbetul pe buze.

Până atunci, calcă pe cioburi. Își picură zilnic dulcele necesar în cafeaua amară. Și strânge în palme, în fiecare dimineață, o speranță zămislită din lut.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.