Roșu frison

– Ce-mi doresc? Nu știu exact ce-mi doresc. Niște lucruri banale. Nimic complicat. Poate, o cină. Mi-ar plăcea să o pregătim împreună. Eu îmbrăcată într-un tricou lung, cu părul prins într-un coc, să tai roșii pentru o salată. Tu să te apropii de mine și să mă cuprinzi în brațe, pe la spate. O să îmi aplec capul ușor într-o parte, tu o să mă săruți pe gât, pe ceafă. Zâmbesc. Las roșia din mână, mă întorc spre tine și te îmbrățișez. Stăm așa, lipiți, în tăcere. Îmi cauți buzele, cu o dorință dementă. Ne sărutăm. Te respir, te inhalez. Mi-e poftă de tinele pe care îl vreau amestecat în mine. Mă ridici pe masă. Mă încolăcesc în jurul corpului tău ca o iederă. Ne iubim acolo, printre bucăți de roșii, castraveți fără coajă și ceapă tăiată julien.

Mi-aș mai dori să ne bem împreună dimineața cafeaua. Să-mi așez picioarele goale peste tine. Mi-ai strânge călcâiele în palme, m-ai mângâia pe tălpi. Te-aș asculta vorbind despre lucruri simple, filozofii complicate, în timp ce ți-ai plimba degetele pe pielea mea. Aș sorbi încet din cafea, savurând-o ca pe o rugăciune spusă rar în fața unui altar. Cine-ar fi crezut că niște boabe crescute departe, într-un capăt de lume, vor da savoarea perfectă unei dimineți banale? Că o ceașcă de cafea va adormi timpul, încremenid clipa în desăvârșit?
Am zăbovi mult așa, față în față, într-o firească tihnă. Ador felul în care mă atingi. E plăcut să-ți simt apăsarea degetelor pe piele. Apoi, liniște. Cuvintele nu-și vor avea rostul. Cât de mult îmi place tăcearea cu gust de cafea. Ne vom privi mult, adânc. Două nuanțe confuze amestecate într-un matinal banal.

M-ai întreba ce culoare prefer. Roșul. Îmi place roșul. Ai lua dintr-o ladă veche un tub de vopsea. Mi-ai da jos tricoul, ți-ai pune pe degete niște culoare și mi-ai mânji un sân cu mult roșu. Nu mă opun. Îmi place nebunia ta. Vopseaua e rece, palma ta caldă. Ard. Mi-ai apăsa sânul vopsit pe o pânză. O pată de foc aproape rotundă, preludiul unei picturi. Un desen în care vei ascunde, cu pensula, un frison. Un secret știut doar de noi. O emoție care nu are nevoie de ramă. O cromatică nebună care camuflează un sân.

-Deci, așa cum ți-am spus, nu-mi doresc nimic complicat.
-Ok. Atunci te invit la o cină.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.