Hoțul de vise

Îi plăceau femeile. Le făcea să se simte speciale, le scria poeme, le picta tablouri. Un diletant cu aspirații reprimate, din neîncredere și teamă. Un artist al cuvintelor și al nuanțelor. Fiecărei femei îi oferea o culoare. Avea roșu intens dăruit unei femei cu părul lung, avea albastru așezat între versurile unei poete, galbenul era în părul unei blonde și în soarele pe care îl oferea tuturor, verdele în ochii unei domnițe, albul il dăruia unei fotografe exotice. Fiecare femeie credea despre ea că e unica culoare în care e comprimat curcubeul, culoarea necesară pentru a-i picta viața lui prea gri. Era doar o picătură pusă în cromatica unui tablou. Avea nevoie de toate, și de niciuna.

Iluzii. Povești brodate. Picturi care ascund pe o pânză secrete la vedere, expuse pe perete, agățate într-un cui strâmb. Un hoț care fură emoții. Nu-i ajunge o singură nuanță. Le vrea pe toate, fără să-și dorească niciuna de tot. Tânjește și caută în fiecare femeie o speranță, un frison. Și lasă în urmă amintiri pictate sub piele. Și cioburi din visuri sparte, adânc înfipte în carne.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.