Vreau să-ți fiu Pi

 Poezia poate fi oriunde. Chiar și în matematică, mi-a zis el zâmbind.
– În matematică? Nu e ușor să găsesc rime printre cifre.
– Uite, te provoc să scrii despre pi. Sunt convins că vei avea ce spune despre el.
– Îmi plac provocările. O să încerc.

Pi. Un număr irațional. La fel ca și iubirea. Un sentiment cu sens, chiar dacă uneori îți rătăcești printre nori rațiunea.
Un număr infinit, fără de sfârșit. O iluzie. Știm prea bine că orice început are și un sfârșit. Anotimpurile se termină. Orice carte are o ultimă filă. Ziua se încheie cu apusul. Anul are o ultimă zi. Și omul. În clepsidră există un ultim grăunte de nisip care trece prin sticlă. Orice mare are un țărm. O melodie are o ultimă notă. Și speranțele se termină undeva. Și iubirile, durerile, așteptările. Vinul are o ultimă picătură prelinsă în pahar. E un sfârșit pentru toate. Sau poate că acest pi se crede vreun Univers. O galaxie în care sunt înșiruite stele sub formă de numere pe care noi ne străduim, de la Arhimede încoace, să le dăm de capăt. Praf de aștri aruncat în ochi. Poate că niște ființe de pe o planetă incertă se joacă cu numerele de după virgulă, le amestecă, le zăpăcește, se amuză de capetele înțelepte care se străduiesc să găsească o rezolvare, ultima cifră care să încheie șirul dement. Pentru că așa suntem noi oamenii. Vrem să știm totul. Să înțelegem, să găsim capătul lucrurilor, să tragem linii, să punem hotare, să atingem fundul oceanului, să punem piciorul pe Lună, calculăm lungimi, cântărim kilograme, măsurăm pereți, case, vile, palate, pământuri, numărăm bani, ani. Iar acest pi ne pune bețe-n roate. Un îngâmfat, un copil care alergă râzând printre păpădii și trage după el un zmeu făcut din numere înnodate, așezate unele după altele în șir indian, fără nicio logică.
Un număr care transcende sfera de înțelegere. Dacă mă lipesc de tine și mă strângi tare în brațe, diametrul cercului făcut de mâinile tale în jurul trupului meu raportat la diagonala lui, îmi dă același pi. Dacă mă și săruți, așa cum ai făcut-o ultima dată atunci în stradă, toate numerele alea se vor împrăștia amețite printre frunzele de pe asfalt, se vor lipi de garduri, se vor agăța de crengi ca globurile în pomul de Crăciun. Indiferent de cerc, că e mingea copilului din parc, inelul meu de argint de pe deget, bila de billiard, pământul tot, balonul uitat în sala de bal suspendat de lustră, valoarea lui pi e întotdeauna aceeași.
3,14159 26535 89793 23846 26433 83279 50288 41971 69399 37510…..

– Știu ce îmi doresc să fiu, i-am spus. Oricât de mare va fi distanța ta față de mine, iubirea noastră vreau să ne fie constantă, irațională, transcendentă, fără de sfârșit. Aș vrea să-ți fiu pentru totdeauna pi. Să ne sărbătorim în fiecare an, pe 3/14, iubirea. Dar, înainte de toate, trebuie să-mi promiți că-mi vei fi cerc.
S-a dus în debara, a luat un șmirghel și a început să-și șlefuiască toate cele patru colțuri.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.