Categorie: Picături

M-a invitat la el la cină. Cât timp a fugit la baie, eu i-am inspectat rapid bucătăria. Dulapul era plin de cutii de medicamente. M-am întristat. Ca să-i arăt că-i sunt alături la bine și la greu, i-am devenit soție. Apoi, i-am făcut curat în bucătărie.

În cutii avea condimente. Nu medicamente.

Am visat că iubesc liliacul. Că putem fi prieteni, amanți, am visat toată noaptea că mă poate însoți peste tot și că mă pot bucura de frumusețea lui. De culori, de miros, de felul în care se leagănă în vânt. Spre dimineață, când soneria telefonului mă ciupea de ureche, m-a dezamăgit. Nu a vrut să intre în viața mea. A rămas agățat în copac, cu capul în jos, bolund, cu ochii cârpiți.

Cotrobăi prin laptopul lui. Deschid un filmuleț suspect. Era el cu una. În patul nostru. Nu le văd fețele. Doar trupurile, zvârcolindu-se într-un sex sălbatic, pervers. Destrăbălata. Părul răvășit îi alunecă de pe față, descoperindu-i chipul. Eram eu.

Nesimțitul. Putea să-mi spună că vrea să mă filmeze. Îmi aranjam părul altfel.

Îmi este sete. Mai mult ca niciodată îmi este sete și nu pot să beau. Mă uit la ploaie, la vântul care îți așează norii pe umeri, mă uit și aștept să beau din tine toate apele cerului. Sunt râuri. Ale tale curg. Ale mele ies din mine. Mai rău ca nicicând, mi-e sete.

De tine.

Am scoici agățate în balcon. Plouă în ele, uneori le mai umplu și cu pipeta. Nu vreau să se usuce, să-mi crească un mic deșert în fiecare carapace. Asta îmi lipsește, să mi se plimbe beduinii prin sufragerie. Mă gândesc să adaug și câțiva stropi de vin, dar păsările care beau din ele nu vor mai pleca niciodată de la mine.

Nu vreau alte stoluri.

scoici

Mi-a spus că vrea să dispară din casă carpeta aia cu răpirea, că-i chicioasă rău. I-am dat-o cerșetorului din colț. Acesta, să facă un ban, a vândut-o unei doamne. Femeia a făcut-o cadou fiului ei, pe care-l adoră. Acum am răpirea deasupra patului, că-i cadou de la mă-sa.

Încerc să adorm. Nu pot. Mă gândesc la ceva frumos. La valurile mării. Apa îmi provoacă vezica. Un ţânţar mă bâzâie la melodie. Îl vânez şi-l fac tapet. Încep să număr. La 150 mă opresc. Mă duc să-mi fac o cafea şi beau cinci. În drum spre pat, cad şi mă lovesc fatal la insomnie. Dorm trei zile şi trei nopţi. Ca-n poveşti.

M-a mușcat de gât. Toată noaptea. Becul se transformase într-un greiere flămând. Voia și el să-mi numere fiorii de pe spate. A început cu primul, cel din ceafă. După care s-a oprit, nemulțumit, și a căzut pe spate. Părul mi se despletise, nu mai semăna cu o sfoară.

Mi-a dat trandafiri de plastic. Ca să reziste mult. Mi-a vorbit frumos. Ştia multe citate, de unul Coelio. N-am rezistat, am făcut dragoste. Dimineaţă i-am văzut în palme vorbele cu care m-a aburit. Scrise cu pixul. Acum ştiu de ce se uita în jos când îmi vorbea. Fraiera de mine credea că e timid.

După o zi grea de muncă, bătrânul a adormit la umbra castanului din faţa casei. O fetiţă de pe uliţă şi-a scos abţibildurile din pachetele de gumă, le-a umezit bine cu limba, apoi i le-a lipit toate pe mâna întinsă în iarbă. Când s-a trezit, bătrânul s-a dus să mulgă vaca, cu mâna plină de prinţese.

Pentru c-o iubea, a întrebat-o pe colega lui de clasă dacă vrea să fie soţia lui când vor fi mari. Fetița i-a răspuns că niciodată. De ciudă, băiatul mereu o supăra. O trăgea de codiţe, îi punea piedică, o împingea pe scări, îi lipea gumă în păr. Din cauza lui, plângea în fiecare zi. Peste ani, fetița s-a răzbunat. I-a devenit soţie.

Sunt în tren. Fac rebus, să treacă timpul mai repede. Bărbatul din faţa mea îmi tot face poze cu telefonul. Îmi aşez discret bretonul. Mă las uşor pe spate, să aibă o lumină mai bună. Îmi umezesc încet buzele. Pentru strălucire. Înainte să cobor îi zic:
– Îmi daţi şi mie să văd pozele, vă rog?
– Ce poze, doamnă. Eu căutam semnal.

Sunt o femeie uşoară. În fiecare noapte vând îmbrăţişări, nu sex. 200 de lei pe noapte. Pentru bărbaţi prea singuri şi trişti. Tipul de ieri a uitat să mai plece. Încă stă cu capul pe sânul meu dezgolit. O să-l rog să vină şi mâine. Dacă nu vrea, o să-l plătesc.

Mă aşteaptă în maşină de vreo oră. Eu nu mă decid. Fusta e prea scurtă, pantalonii prea strâmţi, rochia prea roz, bluza prea albă. Părul prea drept, rujul prea ruj, rimelul prea gros. Şterg tot machiajul, mă dezbrac de tot, mă bag sub plapumă şi-l sun:
-Scuze, rămâne pe altădată. A intervenit ceva.

Mama era tare mândră de mine că-mi plăcea să mă spăl pe dinţi. Se ducea un Cristal pe săptămână. Habar n-avea că eu, înainte să mă bag în pat, desenam cu creionul copaci pe pereţii scorojiţi. Apoi, să nu se vadă, îi ascundeam cu pasta albă din tub.
Noaptea adormeam într-o pădure, cu aer proaspăt de mentă.